Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CATINA

Nu te culca pe o ureche, zicând că iarna se termină azimâine şi că s-a zis cu virozele şi gripa! În realitate, pericolul “bântuie” până în luna aprilie, inclusiv. Dacă nu ţi-ai făcut încă vaccinul sau dacă te ia cu leşin numai când te gândeşti la ac, fortifică-ţi imunitatea cu ajutorul fitoterapiei. Dr. Cristina Bălănescu, specialist în medicină naturistă, îţi recomandă cele mai bune plante medicinale.

Vaccinul gripal are „o concurenţă” serioasă în fitoterapie, ramură a medicinii naturiste care previne şi tratează afecţiunile cu ajutorul plantelor medicinale. Fitoterapia susţine capacitatea generală de apărare a organismului, pe când vaccinarea ridică doar imunitatea faţă de virusurile gripale. În acest scop sunt bune cătina, echinaceea, măceşul şi altele.

Echinaceea

Poate fi folosită sub formă de tinctură, de infuzie sau de capsule şi se administrează zilnic, fără întrerupere, până la sfârşitul lunii aprilie (doza diferă în funcţie de vârstă şi de forma în care este prelucată planta - tinctură, capsule etc. şi este precizată în prospect; în cazuri speciale, dozarea poate fi modificată numai în urma discuţiei cu medicul). Această precizare este valabilă şi pentru celelalte plante recomandate.

Măceşul
Cunoscut bine, din bătrâni, pentru calitatea de a întări rezistenţa organismului la viroze şi gripe, măceşul poate fi administrat sub formă de decoct, de tinctură, sirop, ca atare sau amestecat cu miere (pentru a amplifica efectul).

Ienupărul, eucaliptul, busuiocul, cimbrul
Tot cu rol preventiv pot fi folosite uleiurile volative, sub formă de inhalaţii. Cele mai recomandate sunt uleiurile din ienupăr, eucalipt, busuioc şi de cimbru. Se pun 4-5 picături în lampa de aromaterapie sau se fac băi calde, în care se amestecă 15-20 de picături.

Cătina
Plantă cu rol preventiv, cătina se găseşte în magazinele naturiste şi în farmacii sub cele mai diverse forme: fructe, ulei, sirop, ceai. O mai găseşti şi macerată în miere de albine. Este mai uşor de administrat, fiind foarte acră, iar puterea este sporită de calităţile mierii. Este bine să iei cătina dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, ca să aibă efectul scontat. Atenţie, nu se consumă mai târziu de ora 14.00, pentru că are puternic efect energizant, aşa că, administrată spre seară, produce stări de agitaţie! Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CATINA
DorohoiNews.ro, 20-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro